In cateva zile plecam din nou la Alba Iulia, la Centrul de recuperare fizica Maria Beatrice. Mare bucurie pentru ca mergem sa vedem niste progrese, mergem sa ne intalnim cu oameni minunati care iubesc ceea ce fac si progresele Theodorei vin din daruirea cu care ei isi fac treaba. Si apoi mergem sa vedem un doctor ortoped la Cluj care sper sa ne faca un plan bun de ortezare. Prin el vom pastra legatura cu ortopedul din Croatia care ne-a spus ca Theodora va merge daca vom urma planul lui de recuperare. So, fingers crossed.
Dar nu pot sa nu ma gandesc ca perioada asta de lucru intens coincide cu ziua de nastere a mandrei si ca nu vom fi acasa langa tati si Alexia sa o sarbatorim asa cum se cuvine. Si inevitabil imi dau seama ca am un copil de 3 ani, dar care nu stiu cand a crescut atat de repede. Si nu stiu cand au trecut 2 ani jumate de munca prin cabinetele de recuperare fizica, centru de terapie ABA, Bowen, terapie cu catei si inot, cert este ca un pui de om de 3 ani a muncit mii de ore ca sa ajunga in pas cu lumea. Si a reusit, intr-o mare masura. Dar apoi a fost „retrogradata” cand, in urma unei raceli puternice, a facut o criza metabolica si a pierdut foarte multe din achizitiile dobandite in miile astea de ore de terapii.
Si aici vine partea grea, dificila a vietii, dar frumoasa cand ai asa o minune de copil. In 2 luni lungi si pline de terapii si oboseala, fetita asta frumoasa a mea a reusit ceea ce eu una nu as fi putut:a revenit la stadiul de dinainte de criza, se ridica in fund, se taraste si mai sta si putin in picioare; nu se mai balbaie cand vorbeste si a invatat atat de multe, incat din toamna va merge la gradinita pentru ca nu mai are nevoie de terapia ABA si nici de indrumarea unui terapeut. Iar noi simtim ca mai putem sa respiram putin pentru ca am reusit sa o aducem intr-o etapa de normalitate, desi mai avem multe de facut pana sa atingem apogeul.
In ultimii 2 ani si jumatate nu prea am simtit copilaria Theodorei, ci ne-am zbatut sa o adaptam in functie de ceea ce ea avea nevoie si am facut tot posibilul ca ea sa nu se frustreze pentru lucrurile pe care nu le putea face si sa se bucure pentru reusitele obtinute dupa multa multa munca si oboseala. Dar ce mai conteaza toata aceasta zbatere cand, de fapt, copilul nostru este sanatos si fericit si ne declara iubirea in fiecare clipa in care este cu noi si ne imbratiseaza pentru ca asa simte? Simte ca fiecare om care i-a aparut in cale a avut un rol bine determinat si a aparut doar ca sa ii usureze drumul in viata, sa o invete sa fie independenta si sa depaseasca obstacolele, unele cu usurinta, altele cu multa munca, in ciuda faptului ca ele vor aparea la tot pasul.
Dar noi vom fi mereu langa ea si langa noi vor fi si oameni buni care se vor ruga pentru minunea noastra, iar copilul acesta isi va lua puterea din dragostea pe care i-o oferim. Pe langa dragostea pe care ne-o aratati, nu uitati sa le aratati si celor apropiati dumneavoastra cat de mult ii iubiti si cat de importanti sunt pentru voi. Pretuiti viata pe care o aveti si bucurati-va in fiecare clipa de tot ceea ce veti trai. Toate sunt cu un folos si nimic nu trebuie lasat la voia intamplarii.
PS: pana la ziua ei, pregatim bagajele si actele si asteptam cu sufletul la gura urmatoarea aventura a fetelor rebele, mami & Theodora 😀
